Contactati-ne Contactati-ne
. RECOMANDA UNUI PRIETEN

. ABONARE NEWSLETTER
. IMAGINI DIN PROGRAM

PESTICIDE - GHIDUL DAUNATORILOR

Calepitrimerus vitis / Phyllocoptes vitis inapoi
Denumire populara: Acarioza vitei de vie / Acarianul filocoptid al viţei de vie

Denumire stiintifica: Calepitrimerus vitis / Phyllocoptes vitis
Este unul dintre cei mai raspânditi acarieni ai vitei de vie, prezent in aproape toate podgoriile din tara. Ierneaza ca femela adulta in crapaturile scoartei si sub solzii mugurilor bazali.
Calepitrimerus vitis, principalul daunator al plantatiilor viticole din centrul Transilvaniei
Specia de acarieni fitofagi Calepitrimerus vitis sinonim cu Phylocoptes vitis, agentul patogen al acariozei vitei de vie, este la ora actuala principalul daunator care afecteaza plantatiile viticole din centrul Transilvaniei.
In ultimile decenii pagubele datorate acarienilor in viticultura au crescut in mod hotarator.
Dintre acarienii daunatori ai vitei de vie specia Calepitrimerus vitis (Nalepa) figureaza ca daunator de prim ordin atat pe plan mondial cat si pe plan national.
Semnalat prima data de Nalepa (1905), daunatorul a inceput sa produca pagube in viticultura dupa 1950. Importanta economica a atacului a crescut insa dupa 1970, cand atacul acarianului s-a extins pe o arie geografica foarte intinsa.
In prezent acarioza vitei de vie este raspandita la nivel mondial, gasindu-se practic in toate zonele in care se cultiva vita de vie si mai ales in cele caracterizate prin umiditate si temperaturi moderate. Prezenta sa intr-un areal atat de intins se explica prin gradul ridicat de polifagie, capacitatea de a se adapta usor la diferite medii naturale sau agroculturale, plasticitatea ecologica deosebita cu care reactioneaza la actiunea multiplilor factori tehnici.
Desi are dimensiuni microscopice produce pagube de marime invers proportionala cu marimea acarianului, reprezentand un pericol real pentru viticultura.
Efectul negativ al atacului de acarioza se manifesta atat asupra calitatii recoltei cat si a nivelului productiei. Un atac puternic poate duce la reducerea randamentelor pana la 40% si in final la slabirea si disparitia completa a tinerilor butuci de vita de vie.
Anul 2011
Vremea deosebit de friguroasă şi umedă din prima decadă a lunii mai 2011 a fost favorabilă atacului produs de acarienii eriofizi ai viţei-de-vie. Dintre aceştia, speciile Calepitrimerus vitis şi Colomerus vitis sunt considerate la ora actuală dăunători-cheie ai plantaţiilor viticole din România. Deşi au dimensiuni microscopice, acarienii eriofizi pot produce pagube invers proporţionale cu mărimea lor. Adulţii şi larvele atacă în grup toate organele erbacee ale plantei (lăstari, frunze, inflorescenţe, struguri), înţeapă ţesuturile atacate, sug lichidul celular şi perturbă activitatea de asimilaţie. Organele atacate sunt pipernicite şi deformate, inflorescenţele tinere se usucă şi cad. Impactul atacului determină maturarea întârziată a strugurilor, reducerea formării mugurilor de rod, risc mare de îngheţ al culturii, pierderi de recoltă în proporţie de până la 40%, slăbirea şi dispariţia completă a tinerilor butuci de viţă-de-vie.
Pagube produse de Calepitrimerus
Atacul speciei Calepitrimerus vitis, cunoscut sub denumirea de „acarioza viţei-de-vie“, produce simptome caracteristice, în funcţie de momentul atacului.  Primăvara, atacul timpuriu produce uscarea mugurilor şi atrofierea lăstarilor în curs de creştere. În urma atacului, lăstarii rigizi ramificaţi îndreptaţi în sus se usucă parţial sau în întregime, iar frunzuliţele rămân mici, devin fragile şi casante, rupându-se cu uşurinţă. Totodată, are loc uscarea parţială sau totală a inflorescenţelor încă nerăsfirate (de 1-3 cm lungime), cel mai păgubitor aspect al atacului. În perioada estivală atacurile sunt mai puţin nefaste pentru plantă, de cele mai multe ori ele fiind însoţite de o secreţie de fire mătăsoase care depreciază funcţiile asimilatoare ale frunzei. Boabele atacate de timpuriu sunt deformate şi prezintă pe pieliţă pete brune-ruginii cu aspect rugos.
Descriere
Femela are corpul alungit, vermiform alungit de culoare alba-galbuie, cu lungimea de 0.14-0.16mm, prevazut cu doua perechi de picioare situate pe pradosoma. Corpul prezinta 46-48 inele dorsale inguste, netede, iar inelele ventrale in numar de 50 sunt foarte inguste si usor punctate.
Masculul speciei nu a fost inca descoperit.
Specia se inmulteste prin partenogeneza tetitoca. Fecunditatea este foarte ridicata, in cursul unei perioade de vegetatie pot fi intalnite 4-6 generatii care se intrepatrund. Ouale sunt sferice de culoare alb-laptos, larva este tetrapodila homeomorfa.
Ciclul biologic
Ciclul biologic al speciei Calepitrimerus vitis este propiu dezvoltarii si inmultirilor speciilor de acarieni eriophyzi, care ierneaza sub forma ginohibernanta, particularitatile biologice fiind in stransa legatura cu factorii ecologici.
Dezvoltarea se face prin transformari succesive. Ciclul biologic al eryofidelor comporta doua stadii larvare active, protonymfa si deutonimfa alternand cu doua stadii de repaus imobile, nimfocrisalidele si imagochrisalidele.
In conditiile podgoriei Tarnave specia Calepitrimerus vitis dezvolta 3-4 generatii pe an: G1(IV-VI); G2(VI-VII); G3(VII-VIII); V4(VIII-IX).
Biologia acarianului decurge rezumativ in modul urmator:
Generatia de primavara
Femeia adulta ierneaza adapostita sub solzii mugurilor, in zona pufoasa intre meristeme si in mai mica masura sub scoarta lastarilor si a lemnului multianual. Primavara cand temperatura medie depaseste 5C, timp de cateva zile, femelele incep activitatea de hranire consumand tesuturile mugurelui. In vederea depunerii pontei, femelele isi incep activitatea practic fara a se deplasa. In consecinta migrarea indivizilor nu intervine in general decat in stadiul aparitiei frunzelor, stadiul D. In functie de variatia temperaturii in lunile aprilie-mai perioada de incubatie poate atinge maxim 14 zile. Ecloziunea larvelor generatiei 1are loc in prima si a doua decada a lunii mai corespunzatoare fenofazei de 2-3 frunzulite. Dupa naparlire larvele trec in stadiu de nimfa. Acest stadiu care evolueaza in medie 12-14 zile, dupa care in a doua decada a lunii iunie, corespunzatoare fenofazei de dupa inflorit, apar adultii, respectiv femelele estivale denumite primogine.
Generatiile estivale
Primoginele traiesc si se inmultesc pe frunze, producand 2-3 generatii care se succed pana la sfarsitul lunii octombrie. In conditiile podgoriei Tarnave, deoarece aparitiile stadiilor de dezvoltare se efectueaza neuniform, pe frunze se gasesc simultan in densitati variabile atat adulti cat si forme preimaginale. Spre deosebire de ciclul biologic primar, ciclul biologic estival prezinta in succesiunea stadiilor de dezvoltare, forme imobile care se succed dupa nimfa.
Din ouale depuse de ultima generatie apar femele deutogine hibernante, care incepand cu sfarsitul lunii august migreaza de pe frunze in cautarea unui loc de iernare. Activitatea populatiei hibernante se reia primavara dupa pornirea in vegetatie.
Asadar, specia dezvolta 3-4 generatii pe an, atacurile incepând odata cu pornirea in vegetatie, când sunt afectati mugurii si frunzele abia aparute. La atacuri puternice lastarii se atrofiaza, fiind afectata cresterea plantelor. Ulterior frunzele se incretesc si cad.
Prevenirea şi combaterea
Acarienii eriofizi se înmulţesc rapid în condiţii favorabile şi este aproape imposibil să-i elimini complet dintr-o cultură. Prin urmare, cerinţa principală a unui program de combatere este de a menţine populaţia de acarieni sub nivelul de la care se pot produce pagube economice = Pragul Economic de Dăunare.
Metode agrotehnice
Practicile culturale cu rol important în reducerea rezervei biologice de acarieni se concretizează în:
- aplicarea corectă şi la timp a tăierilor în uscat (de primăvară), strângerea şi arderea materialului rezultat din tăieri sunt practici culturale care reduc semnificativ rezerva biologică a populaţiei;
- arături adânci de toamnă, cu îngroparea tuturor resturilor vegetale;
- strângerea şi arderea frunzelor căzute şi a coardelor rezultate din tăierile în uscat, cu scopul distrugerii unui număr cât mai mare de femele hibernante;
- menţinerea curată a terenului prin prăşit mecanic sau manual.
Metode chimice
Parcelele în care nivelul populaţiei de acarieni depăşeşte PED-ul sunt considerate parcele cu risc ridicat, care necesită aplicarea tratamentelor chimice.  Cele mai importante tratamente se aplică primăvara devreme, începând cu fenofaza de umflare a mugurilor. Pentru reuşita combaterii se recomandă ca stropirile aplicate la dezmugurit să se facă uniform, prin îmbăiere cu un volum de apă ridicat (600-1.000 l/ha).
Combaterea chimica
In ultimii ani importanta luptei impotriva acarianului frunzei vitei de vie Calepitrimerus vitis a crescut considerabil. Acest daunator in majoritatea plantatiilor viticole din centrul Transilvaniei a avut o frecventa numerica atat de mare, incat masurile fitosanitare care aveau menirea sa evite daunele, au capatat o importanta hotaratoare.
Momentul aplicarii
O combatere eficienta pe intreaga durata a sezonului se poate realiza prin aplicarea a trei tratamente.
Tratamentul nr.1 se recomanda a fi aplicat primavara in fenofaza de umflare a mugurilor, fenofaza in care femelele hibernante incep activitatea de hranire.
Tratamentul nr.2 considerat a fi cel mai important se aplica in fenofaza de 2-3 frunzulite si degajarea inflorescentelor. De obicei fenofaza corespunde aparitiei larvelor generatiei I care produce cel mai pagubitor atac (caderea inflorescentelor).
Tratamentul nr.3 Acest tratament dirijat spre sfarsitul toamnei are ca scop reducerea rezervei biologice de acarieni si implicit a numarului de tratamente pentru anul care urmeaza.
Acarienii phylocoptizi sunt in stare de a dezvolta rapid o rezistenta impotriva acaricidelor utilizate frecvent, ceea ce adus in unele plantatii la aparitia unor probleme de nerezolvat. Pentru a limita riscul aparitiei rezistentei dobandite sau incrucisate, se impune aplicarea unei strategii de prevenire a rezistentei dobandite sau incrucisate, se impune aplicarea unei strategii de prevenire a rezistentei, care poate fi rezumata astfel: Tratamente contra acarienilor se aplica in functie de observatii, determinand momentul optim conform "pragului economic de daunare" 5-6 acarieni/mugure sau /frunza sau 15% lastari cu atac de acarioza
Practicarea alternantei intre acaricide din grupe de substanta diferite, o grupa nu trebuie utilizata decat o data pe o parcela, pe sezon.
Respectarea dozei omologate si in nici un caz, utilizarea dozelor superioare.
Se recomanda efectuarea unui tratament cu produse specifice, primavara, intre faza de dezmugurit si lastar de 10 cm (pentru detalii consultati programul Pesticide).
Fenomenul de rezistenţă, foarte des întâlnit la acarieni
Acarienii erofizi dezvoltă rapid rase rezistente la acaricidele utilizate frecvent. O consecinţă imediată a apariţiei raselor rezistente constă în ineficacitatea produselor aplicate în tratamente chiar în cazul măririi dozelor. Odată apărut fenomenul de rezistenţă, este foarte greu de combătut, singurele soluţii de combatere a rezistenţei fiind:
- întreruperea folosirii produsului în cauză, folosirea altor produse cu substanţe active din alte familii chimice, cu alt mod de acţiune;
- practicarea alternanţei între acaricide din grupe diferite de substanţe se utilizează o singură dată pe parcelă/sezon;
- respectarea dozei omologate şi în niciun caz utilizarea dozelor superioare.
Momentul aplicării tratamentului joacă un rol major în reuşita combaterii.  În parcelele cu risc maxim, o combatere eficientă pe întreaga durată a sezonului se poate realiza prin aplicarea a trei tratamente în următoarele momente sensibile la atac:
• Tratamentul I – fenofaza de umflare a mugurilor - Produse pe bază de sulf muiabil 0,4% (aplicate la dezmugurit pentru combaterea făinării) complexate cu un acaricid selectiv (pentru detalii consultati programul Pesticide).
• Tratamentul II – fenofaza de 2-4 frunzuliţe şi degajarea inflorescenţelor (pentru detalii consultati programul Pesticide)
• Tratamentul III – în perioada estivală – acaricide selective (pentru detalii consultati programul Pesticide).
Metode biologice
Înmulţirea acarienilor eriofizi este limitată de o serie de specii utile, prădătoare: Typhlodromus pyri, Amblyseius andersoni, Typhlodromus aberrans Oud., T. soleiger Rib. şi T. tiliae, de cocinelidul Stethorus punctillum Weise, unele specii thripidae şi crisophydae, typhlodromii fiind cei mai importanţi dintre aceştia. Protejarea typhlodromilor contribuie la restabilirea echilibrului natural în biosistemul prădător/dăunător şi implicit la reducerea sau eliminarea tratamentelor chimice (cu acaricide).
Denumire ştiinţifică
Phyllocoptes vitis, Calepitrimerus vitis, Epitrimerus vitis (Nalepa)
Codul BAYER
EPITVI (Calepitrimerus vitis)
Denumiri populare internationale
English
grape leaf rust mite
grape rust mite
grape leaf mite (Ungaria)
Spanish
acarosis de la vid
arador de la vid
French
trimere de la vigne
Portuguese
eriofideo da videira (Brazil)
Australia
vine curl mite
Brazilia
eriofídeo-da-videira
Germania
Kraeuselkrankheit der Rebe
Kraeuselmilbe an Weinrebe
Milbe, Weinblattkraeusel-
Italia
acariosi della vite
acaro della vite
arreciamento
Japonia
budo-sabidani
Descriere
Specia este semnalată în podgoriile din România, inclusiv în zona de vest. Acarianul iernează ca femelă adultă în crăpăturile scoarţei butucilor viţei sau sub solzii mugurilor. Primăvara devreme (aprilie) femelele hibernante invadează mugurii şi frunzele abia apărute, pe care se hrănesc şi încep să se reproducă. În cursul unei perioade de vegetaţie se dezvoltă 3-4 generaţii. Ciclul evolutiv este foarte asemănător cu al celorlalte specii de acarieni.
Plante atacate şi mod de dăunare
Atât adulţii cât şi larvele colonizează frunzele şi lăstarii de viţă, înţepând şi sugând seva din ţesuturi. Frunzele şi lăstarii atacaţi se colorează la început în cafeniu, apoi se brunifică şi se usucă. Cele mai mari daune se înregistrează în plantaţiile tinere mai ales în verile răcoroase.
Prevenire
Ca măsuri preventive se practică strângerea şi arderea frunzelor şi resturilor vegetale pentru distrugerea formelor hibernante.