Contactati-ne Contactati-ne
. RECOMANDA UNUI PRIETEN

. ABONARE NEWSLETTER
. IMAGINI DIN PROGRAM

PESTICIDE - GHIDUL DAUNATORILOR

Hoplocampa testudinea inapoi
Denumire populara: Viespea merelor

Denumire stiintifica: Hoplocampa testudinea
Viespea merelor depune oua in caliciul florii (cate unul intr-o floare). Larvele rod galerii rotunde, largi, uneori inconjurate de un cerc negru, in pulpa fructului, iar apoi distrug semintele.
Fructele atacate de viespe au cavitati rotunjite, iar in exterior par strangulate. Cad inainte de vreme, fiind atacate si de monilioza.
Larvele parasesc merele si intra in sol. unde ierneaza in cocon de matase. Are o singura generatie pe an.
Denumire ştiinţifică    
Hoplocampa testudinea
Descriere
Viespea are lungimea corpului de 6-7-mm. Pe partea dorsală are corpul brun-închis şi galben pe partea ventrală. Capul şi antenele sunt de culoare cărămiziu-roşiatic. Picioarele sunt galbene, la fel toracele, iar mezo şi metanotul sunt brun-închis la fel ca nervurile aripilor şi stigmele.
Oul este de culoare albă-lăptoasă, fiind depus frecvent în receptacul sau între sepale.
Larva matură este albă-murdar, cu capul brun-roşcat fiind lungă de 8-12 mm. Când este în repaus este îndoită ca o semilună şi are miros de ploşniţă.
Adultul are corpul brun-închis pe partea dorsală şi galben pe cea ventrală. Capul şi antenele sunt roşcate. Toracele este galben, cu mezo şi metanotul brun-închis. Picioarele sunt galbene. Larva este galben-cenuşie, cu capul brun-roscat.
Răspândire
Se întâlneşte frecvent în livezile de măr neîngrijite.
În ţara noastră viespea cu ferăstrău a mărului este frecventă în zonele mari cultivatoare de măr. Acest dăunător în anii favorabili de înmulţire poate să producă pierderi de 20-60 % la majoritatea soiurilor de măr.
Daune
Este o specie monofagă; pagubele sunt datorate galeriilor de larve în fructe. Fructele rămân mici, pipernicite şi cad.
Biologie si ecologie
Are o singură generaţie pe an; iernează ca larvă complet dezvoltată (e o nimfă), intr-un cocon, în sol. Adulţii apar înainte de înfloritul merilor. Femelele depun câte un ou în caliciul floral, într-o tăietură făcută cu ovipozitorul. Larvele apar în mai şi pătrund în fructele abia formate; fac galerii până la seminţe pe care le distrug. La completa dezvoltare, larvele cad odată cu fructele şi migrează în sol, unde şi iernează.
Hoplocampa testudinea are o singura generaţie pe an. Insecta iernează ca larvă matură învelită într-un cocon pergamentos, lung de 5-7 mm, de culoare brună-închisă, în sol la adâncime de 2-18 cm. Primăvara, în timpul înălţării inflorescenţei, larvele se transformă în nimfe, din care în timpul înfoierii corolei apar adulţii în sol, de unde ajung la suprafaţă şi apoi în coroana pomilor. Adulţii se hrănesc cu nectarul diferitelor flori se împerechează şi depun ouă, separat câte unul în receptacul sau la inserţia sepalelor, făcând o incizie în epidermă cu ovipozitorul. Oul este acoperit cu un strat protector care se întăreşte şi se oxidează devenind cenuşiu apoi cărămiziu. Din ouă după 6-12 zile apar larvele care pătrund în fruct unde consumă seminţele.
Larvele se hrănesc 20-30 zile timp în care ca să devină mature atacă 2-3 fructe. După maturare, larvele cad odată cu fructele atacate de unde se retrag în sol sau îşi dau drumul din fructele din pom şi pătrund în sol la 2-18 cm adâncime unde-şi formează învelişul de cocon, rămânând astfel până în primăvara următoare când evoluează.
Modul de daunare
Fructele atacate prezintă una, două galerii rotunde ca o cavitate cu marginile negre, iar în interior se găsesc resturi de hrană şi excrementele larvei. Fructele atacate nu se mai pot hrăni şi cad.
Pentru a nu se confunda atacul de Hoplocampa testudinea cu cel de Cydia pomonella, vom reda câteva asemănări şi deosebiri dintre cele două insecte.
Atacul celor două insecte se deosebeşte prin următoarele aspecte:
- Hoplocampa testudinea  este o viespe şi depune ouăle mult mai devreme în receptacul şi la inserţia sepalelor, iar când fructul depăşeşte puţin mărimea unei alune larvele migrează în al doilea fruct, iar cele atacate anterior cad. Fructele atacate cad până ce ajung la mărimea unei nuci;
- Fructele atacate de Hoplocampa testudinea au intrarea galeriei netedă, înnegrită, adâncită;
- Fructele secţionate au în interior miros de ploşniţă;
- Larvele sunt de culoare albă-murdar.
- Cydia pomonella este un fluture şi depun ouăle tocmai când cad ultimele fructe atacate de Hoplocampa testudinea;
- Fructele atacate de Cydia pomonella au intrarea galeriei larvelor neregulată şi înfundată cu rumeguş cărămiziu;
- Fructele sunt atacate de prima generaţie de Cydia pomonella când au diametru de peste 3 cm;
- Larvele de Cydia pomonella au culoare albă-rozie.
Combatere
Prin arătura adâncă de toamnă se diminuează mult rezerva biologică a dăunătorului. În perioada căderii fructelor cu larve se vor strânge zilnic fructele şi se vor distruge. Cele mai bune rezultate se obţin prin tratamente chimice, la avertizare cu insecticide specifice (pentru detalii consultati programul Pesticide).
În cadrul complexului de luptă integrată, prin folosirea raţională a tratamentelor chimice şi a măsurilor agrotehnice viespea cu ferăstrău a mărului poate fi combătută şi pagubele să fie reduse la maximum.
Dintre măsurile agrotehnice, cea mai importantă este arătura de toamnă prin care se distrug o bună parte din coconi.
Altă măsură este strângerea şi distrugerea fructelor atacate. Rezultatele cele mai complete se obţin prin combaterea chimică. Aceasta se poate face printr-un singur tratament aplicat la avertizare, când 10-15% din flori au început să-şi scuture petalele.
În livezile de păr, e frecvent întâlnită viespea perelor (Hopolocampa brevis).
Denumire englezeasca
Apple Sawfly, European Apple Sawfly
Viespea merelor - Hoplocampa testudinea - Apple Sawfly-0 Viespea merelor - Hoplocampa testudinea - Apple Sawfly-1 Viespea merelor - Hoplocampa testudinea - Apple Sawfly-2 Viespea merelor - Hoplocampa testudinea - Apple Sawfly-3 Viespea merelor - Hoplocampa testudinea - Apple Sawfly-4 Viespea merelor - Hoplocampa testudinea - Apple Sawfly-5 Viespea merelor - Hoplocampa testudinea - Apple Sawfly-6 Viespea merelor - Hoplocampa testudinea - Apple Sawfly-7 Viespea merelor - Hoplocampa testudinea - Apple Sawfly-8
Parteneri: Toner-shop